În stânga e mamaie, Maria, cu cele două fiice, Doina (o chema Victoria, dar i se zicea Doina, n-am nici cea mai vagă idee de ce) și Iulia, în ‘61-’63, când ea avea 30-32, iar fetele 12-14, Iulia, și 4-6, Doina. Nu mai trăiește niciuna. Doina s-a sinucis în 2006, la 51 de ani, Maria a murit în 2020, la 89 de ani, Iulia a murit acum o lună și ceva, la 73 de ani.
În dreapta e mamaie cu mine, în 1977, când ea avea 46 și eu aproape doi ani. Cel mai probabil, ambele poze sunt făcute în aceeași curte, la 15 ani distanță. Între ele Iulia a plecat la București, la Liceul Tonitza, apoi la facultate, la Institutul Grigorescu, apoi profesoară în județul Neamț, de unde s-a întors cu copil de profesor moldovean.
Unul dintre regretele Mariei, care a urmărit-o până la bătrânețe - mi-a povestit când era in her sixties: că n-a văzut avionul german doborât lângă sat.
În timpul războiului, în 1944, dacă nu chiar mai devreme, s-au mutat temporar la țară, la Băneasa de Giurgiu (remember domnul profesor V.?) de teama bombardamentelor. La un moment dat, un avion german a fost doborât undeva lângă sat și toți copiii locului au fugit să-l vadă. Ca în Stand by me, dar cu germani în județul Vlașca. Maria însă, fiind cea mai mare dintre cele cinci surori, a trebuit să rămână să aibă grijă de mezină, Sila, care abia se născuse, orăcăia și avea nevoie se supraveghere.
Cum am zis, erau cinci surori. Părinți erau croitorul Liculescu (se pare că era rom) și croitoreasa Anicuța - nu știu prenumele lui, că așa se vorbea pe vremea aia la Giurgiu și probabil așa vorbesc și azi femeile despre bărbații lor. Maria îi zicea pe numele mic, Nelu, doar primului bărbat, cel care a lăsat-o văduvă la 20 de ani. Cel de-al doilea, cel cu care a fost căsătorită peste 30 de ani, era Purice (îl chema Gheorghe Purice). Domnul Comandant era pentru maică-mea Ionescu și, țin minte de când eram mic, când vorbeau femeile între ele, soții erau Ionescu, Popescu, Cutărescu (așa face și Berbec, își aruncă șosetele pe unde apucă, zise doamna Berbec).
Primul copil al soților Liculescu fusese băiat, dar murise de mic, poate la naștere, poate la câteva luni. Sau se prăpădise, că așa se zice despre copiii mici când mor. Liculescu și Anicuța au tot încercat să mai facă alt băiat și așa au ajuns să aibă cinci fete, din aproape în aproape, din una-n alta. Hai că următorul e băiat, ba nu, următorul, hai, că de data asta sigur e băiat…
Trei fete, Maria, Nuța și Sila, semănau cu tatăl, domnul croitor rom Liculescu, adică aveau părul și ochii negri și erau mai închise la ten - se vede în poze că mamaie era mai darkish - în realitate era și mai darkish - iar celelalte două fete, Geta și Nina, erau mai albe și, se pare, cu ceva mai mult succes la băieți în tinerețe, din motive rasiste, presupun.
Paranteză, ca să vedeți cum se stinge neamul românesc:
Cele 5 fete au făcut 4 copii, tot fete: Iulia, Doina, Antoaneta (maior de miliție în București, a murit în 2012) și Mioara (singura care mai trăiește). La rândul lor, au făcut 3 băieți, pe mine, frate-meu, un văr primar pe la Giurgiu și un alt văr, mai secundar, așa (nu mă pricep la grade de rudenie), L. (a lucrat la un moment dat sau poate chiar mai lucrează la CNSAS). Eu, frate-meu și ăla de la Giurgiu știu cât se poate de sigur că n-avem copii și se pare că nici al patrulea văr nu are, din câte știu (nu m-am mai văzut cu verii de prin ‘88 sau ‘89), ceea ce înseamnă că, cel puțin în acest moment, neamul e stins. Bine, în ce mă privește, Pascu îmi duce renumele mai departe:
Închid paranteza (în fapt, un paragraf-pretext să pun poza asta cu Pascu).
La 17 ani jumate Maria deja avea copil, iar la 21 era văduvă. Cândva, în toamna lui ‘48, tataie, Ion Pelu (sau Nelu), care avea pe vremea aia 17-18 ani, a sărit pe geam la croitorul Liculescu, în căutarea Getei, una dintre cele cinci fiice, cea mai frumoasă dintre ele, se zice (după criterii cu iz rasist). Dar Geta nu era acasă. Era însă, singură, Maria, care împlinea 17 ani chiar în toamna aia. Dacă Geta era albă și fâșneață, Maria era brunetă, cu pielea închisă la culoare și cea mai nesociabilă și taciturnă dintre surori.
Dar a contat prea puțin pentru hormonii lui Nelu (hm, Hormonii lui Nelu e bun de titlu de ceva, poate chiar o carte de educație sexuală pentru clasele primare, dacă o astfel de carte ar fi existat în anii ‘50 - ar fi fost o carte educativă, cu învățăminte, poate chiar ar fi fost subiect în Reconstituirea lui Pintilie - finalul ar fi fost ceva: George Mihăiță, cu hormonii împrăștiați în jurul său, înghițiți încet încet de pământul reavăn, cum zic scriitorii, cu ultima suflare: Mă doare, mă… Mă doare în pluă. - fiind cu hormoni, se schimbă un pic replica de final)
Și uite așa, Maria, deși cea mai cuminte și taciturnă dintre surori, care stătea acasă și nu umbla creanga pe la baluri, ca Geta, s-a văzut măritată și cu copil la nici 18 ani. A fost destul de traumatizant pentru ea, presupun. Poate și pentru el, dar mai puțin, că nu a născut și nici cine știe ce obligații în creșterea copilului nu avea - că așa erau vremurile și locurile. Adevărul e că nu părea prea pasionat de noua soție - dealtfel, totul se întâmplase din greșeală, când el umbla după altă soră - și mai era și foarte tânăr, la 18 ani, deci cu o capacitate de concentrare extrem de scăzută. Dar era înnebunit după fiică, care semăna perfect cu el, blondă și cu ochii verzi. Avea și o glumă preferată, care pe maică-mea o distra foarte mult când mi-o povestea, destul de sau de-a dreptul rasistă: mergea cu aia mică în brațe și îi zicea nevesti-sii ”tu, negricioaso, mergi mai încolo, nu ești cu noi, nu te cunoaștem”. Nu că neamul lui n-ar fi fost tot de negricioși - el era singura excepție.
Venea dintr-un neam destul de înstărit de vlahi sau bulgari bivolari de la sud de Dunăre. Maică-sa, Dida Pelu, fugise la finalul anilor ‘20 cu unul, Popovici, din Constanța, care ar fi fost evreu. Acolo l-a născut pe el. Dida, la fel ca și ceilalți din neam, era brunetă brunetă (giurgiuvenii se împart în bruneți, bruneți bruneți și bruneți bruneeeți). Popovici era șaten cu ochii verzi și băiatul avea să-i semene perfect, iar gena asta evreiască (ashkenadă?) s-a dovedit puternică. A ajuns, prin maică-mea, la mine și probabil s-ar fi transmis și mai departe, dacă n-aș fi înlocuit copiii cu pisicile.
Neamurile Didei n-ar fi fost foarte încântate că a fugit cu un necreștin, așa că s-au dus cu furci, puști și topoare, cum era pe vremea aia, cu convoiul de care trase de bivoli, s-o aducă înapoi, cu tot cu băiat. Bivolarii erau un fel de transportatori, practic închiriau bivoli-putere.
După ce s-a întors, vrând nevrând, acasă, în Giurgiu, Dida l-a cunoscut pe Mitică Căpitanu’, un marinar care avea să se dovedească bețiv și extrem de violent - se zice îi bătea pe amândoi, și pe ea și pe băiat, iar pe ăla mic de 2 ani, cu un cablu sau o sârmă, cum pare să fi fost obiceiul locului și timpului. La un moment dat, prin ‘33-’34, când băiatul avea 2-3 ani, Mitică Căpitanu’ a fost acuzat că ar fi ascuns niște materiale furate din port de o bandă de hoți - niște cabluri, role de sârmă, chestii de genul. Ca să scape, a dat vina pe fratele ei, iar pe ea a amenințat-o că o împușcă dacă nu-i susține versiunea la proces. Ea însă a spus adevărul, iar la ieșirea din sala de judecată, pe scările tribunalului, i-a împușcat pe amândoi. Pe fratele ei, în picior, pe ea, în burtă. Ea a murit pe loc, fratele ei a rămas cu dizabilitate. Dida avea 21 de ani când a murit, deci se născuse prin 1911-1912. Pe cel mic, Nelu, l-au crescut rudele, în special o mătușă, Peloaica, în a cărei casă aveau să și trăiască cei doi însurăței, Nelu și Maria, cu fiica - și în care am copilărit și eu când mă duceam ”la mamaie”. Ziarul cu știrea crimei l-am văzut și eu - îl păstrase mamaie - nu știu dacă mai există astăzi, cel mai probabil rudele care i-au luat casa au aruncat nimicurile trecutului.
În ‘51-’52, tataie (sună ciudat Nelu Pelu, a poreclă pe care ți-o strigă copiii pe stradă și fug când te faci înspre ei - gen grasu contrabasu mătură cu nasu, mătură-n vagoane, pupă-un cur cucoane - mi-am luat un șut în cur de la un vecin când eram mic pentru poezeaua asta insultătoare - pe vremea aia eating ass era ceva rău, de rușine, nu ca acum, de când cu sexomarxismul), așa deci, că a fost cam lungă paranteza, reiau: tataie, care lucra ca fochist/mașinist pe Aurora), a fost chemat la armată. Scurt, că nu suntem Solenoid aicea.
Aurora, care a purtat și numele Trotuș și Tallinn (când a fost confiscată, temporar, de sovietici), a fost construită în 1909, în celebrul șantier naval din Taranto, și a fost, pe rând, remorcher, dragor în timpul războaielor mondiale, navă de pasageri, apoi, începând cu anii ‘70 și până la finalul anilor 80, navă-școală, pe care făceau practică elevii Liceului de Marină din Giurgiu. În anii 50, când tataie era mașinist (sau fochist, nu știu ce propulsie avea pe vremea aia) era navă de pasageri. La începutul anilor 90 a fost dezafectată și tăiată cândva în 1999-2000, după 90 de ani de viață.
Fac altă paranteză: când am căutat nava Aurora pe net, am dat pe Facebook, pe grupul Marinarii, peste următorul comentariu al unui fost elev pe Aurora: ”comandantul ne-a bătut cu salamastra fiindcă jucam poker și barbut” and I think that’s beautiful. (salamastră: împletitură de parâme care se pune ornamental la bordul unei nave - parâmele sunt cablurile alea din oțel împletit)
Închei paranteza.
După ce Nelu a fost chemat în armată, a fost atunci o discuție în neam, dacă să intervină pentru el nu știu ce rudă cu relații și să facă armata mai ușor și mai aproape. S-a stabilit până la urmă că trebuie să facă armata ca un bărbat adevărat, acolo unde e trimis, fără intervenții. Așa a ajuns să facă armata unde a fost repartizat inițial, la Alba Iulia, unde a și murit împușcat, la 21 de ani, la fel ca maică-sa. Știu doar că a fost împușcat în cap când păzea un depozit de muniție, dar nimic mai mult. Cert e că n-a fost sinucidere. Dar armata n-a vrut să zică dacă a fost un accident, un conflict între soldați, un atac din afară. L-au înmormântat cu toate onorurile militare, pe afet de tun. Ani mai târziu, Maria, ex-comunistă și fesenistă convinsă, turbată pe maică-mea că a intrat în PNL încă din februarie 1990, îmi spunea mie nervoasă că știe ea sigur că liberalii l-au împușcat pe tataie, că i-a scris ei în scrisori că erau acolo niște liberali care îi puseseră gând rău, și ”maică-ta umblă acum cu criminalii lui Nelu”. Bine, în anii 90 mamaie era în stare să zică că liberalii l-au împușcat și pe Iisus. Mă rog, era cam atee, nu prea-L avea la și în suflet. Mai degrabă ar fi fost în stare să zică că Iisus era liberal.
Pe maică-mea a urmărit-o similitudinea dintre povestea ei și a bunică-sii, Dida Pelu: ambele plecate la mama dracu (no offence, Constanța & Târgu Neamț), unde au făcut copil din flori, apoi s-au întors acasă și s-au luat cu un căpitan de marină violent și bețiv. Așa că ea a refuzat să facă instrucție cu arma - pe vremea aia, în anii 60-70, făceau și fetele -, ca să nu moară ca Dida, împușcată la 21 de ani, și a insistat să nu fac nici eu armata, să nu mor, ca tataie, împușcat la 21 de ani (mai ales că semănam perfect cu el - de câte ori mă vedeau rudele lui izbucneau în plâns - poza lui de pe cruce sunt practic eu cu părul dat pe spate și lins cu briantină). Am scăpat de armată între liceu și facultate, iar când mi-a venit rândul la TR, trebuia să dai șpagă ca să te ia în armată. Cum am două mâini stângi, sunt aproape convins că muream împușcat la 21 de ani, dacă nu împușcam vreun coleg, a la Norman Winston sau Pierre Richard.
Și uite așa, Maria s-a văzut văduvă, singură cu copil, la 20 de ani, în casa neamurilor soțului. Și aici închei Solenoidul de azi, că îmi zice Substack ”near email length limit”.
Va urma
PS. Nu prea a avut succes gluma asta. Poate și pentru că referința e prea obscură. Doar gamerii, mai specific, fanii Far Cry, și mai specific, fanii Far Cry 4, o prind.