Plagiatul: efecte electorale, Realpolitik și networking
Poziția lui Bode și ce speră adversarii săi
Scandalul plagiatului și efectele de imagine și electorale
Efectele electorale ale scandalului ”Bode-plagiat” sunt nesemnificative. Suntem în plină criză a nivelului de trai, cu creșteri de prețuri spectaculoase inclusiv la produsele de bază, situație în care modul în care a respectat Bode regulile citării e absolut irelevant pentru marele sau micul public. Dealtfel, nici cel mai mare scandal de plagiatură din politică nu a avut vreun efect electoral: în 2012 Ponta a fost acuzat de Băsescu și oamenii săi de plagiat. Rezultatul? Ponta și USL au câștigat alegerile locale și parlamentare en fanfare, iar Băsescu și oamenii săi le-au pierdut catastrofal, inclusiv referendumul din vara anului (tehnic, nu a fost validat, însă pentru Băsescu a fost o dezastruoasă înfrângere electorală).
Pentru PNL scandalul nu aduce nicio îngrijorare electorală, așa cum pentru USR nu aduce vreun motiv de optimism electoral. Însă USR își poate reface imaginea în fața unor grupări din presă și societatea civilă care și-au pus speranțele în USR după dispariția lui Băsescu și poate chiar mobiliza nucleul dur al militanților, demobilizat după toate scandalurile și rupturile interne.
Mai trebuie spus că, în sine, credibilitatea scandalurilor de plagiat e redusă, în condițiile în care a fost folosită întotdeauna ca bâtă politică de partizani politici, fără să fi avut vreodată miză academică.
Încă de la cel mai celebru scandal de acest fel, din 2012, miza a fost exclusiv politică. Atunci unul dintre oamenii lui Băsescu, Funeriu, a declanșat scandalul, care apoi a fost folosit public de Băsescu (”dottore!”) pentru a scăpa de Ponta din poziția de premier. Scandalul nu a avut niciun succes. Băsescu nu doar că nu a scăpat de Ponta, dar și-a și încheiat cariera politică în acea vară. Ultimii 2 ani a fost lame duck, a pierdut orice influență politică și chiar și propriul partid, care apoi a fuzionat cu foștii inamici și l-a propulsat în poziția de președinte pe inamicul Iohannis.
De fiecare dată cei mai vocali în astfel de scandaluri au fost militanții politici din partide, societatea civilă și presă și, în fapt, plagiatul a luat locul luptei anticorupție în reglările de conturi politice dintre diversele grupări din politică și instituțiile de forță (magistratură, servicii etc).
În general, în anul pre-electoral, când se decid echipele politice, se ascut luptele interne dintre diverse facțiuni , ies la lumină tot felul de cadavre din dulap și se intensfică investigațiile servite de diverse servicii și facțiuni din servicii.
Scandalul plagiatului și posibile efecte în Realpolitik
Dacă la nivel de imagine, scandalul e o zgârietură cu cheia pe un tanc, din punct de vedere al realpolitik-ului efectele nu sunt chiar neglijabile. Bode e ținut în șah și poziția sa în partid e fragilizată de un astfel de scandal. Dealtfel, nu e exclus ca scandalul să fie întreținut, cu informații, chiar din PNL sau grupări din servicii.
USR nu a făcut niciodată un secret din interesul pentru luptele din interiorul PNL și din preferința pentru anumiți lideri sau grupări liberale, în speranța unor alianțe.
După alegerile din 2020, USR l-a dorit pe Cîțu premier în dauna lui Orban, considerat un lider obosit, provenind din vechea clasă politică și cu serioase probleme de imagine. Cîțu, în schimb, venea din noul val de dreapta și care, atunci când s-au împărțit sloturile politice noului val, a nimerit în PNL, spre deosebire de amicul și partenerul său ideologic, Năsui, care a nimerit în USR. Așa cum amicii și partenerii Ciucu și Ghinea au nimerit, la fel, în partide de dreapta diferite.
Lumea a uitat, dar Cîțu a fost ani de zile vedeta antipesedistă de Facebook, cel mai radical și energic dintre liderii care se luptă cu tot răul din lume, reprezentat la noi, de peste 30 de ani, de ăia fără dinți care beau la bufetul comunal banii antreprenorilor din Pipera și autorilor de linii coduri de lângă Apaca.
Atunci, în 2020, interesele USR s-au pupat cu interesele lui Iohannis. Un an mai târziu, în 2021, USR l-a vrut pe Orban în dauna lui Cîțu, dar n-a mai fost pe aceeași lungime de undă cu Iohannis. Între timp, USR a decis că Bolojan e cel mai potrivit la șefia PNL.
Lucian Bode e văzut ca liderul de facto al PNL și principalul garant liberal al alianței cu PSD. În cazul în care Bode pierde influență în PNL, locul său ar putea fi luat de Ilie Bolojan sau alt lider care se opune alianței cu PSD și ar prefera o alianță cu USR. Sau, cel puțin așa speră liderii USR.
E adevărat că o guvernare PNL-USR-UDMR e exclusă după 2024, în condițiile în care cele două partide nu trec împreună de 30%, în vreme ce PSD și AUR ajung la peste 50%, dar e la fel de adevărat că fără măcar câteva alianțe punctuale cu PNL, USR riscă să rămână fără primari în 2024.
Și chiar dacă lupta pentru putere în PNL nu s-ar da între Bode și un lider pro-USR (de dreapta autentică, cum le place să zică useriștilor), un scandal intern în PNL ar putea slăbi partidul și ar putea goni o parte dintre alegători către USR.
Cel puțin asta pare să fie de ceva timp strategia USR, neconfirmată însă până acum de sondaje: chiar dacă pierde procente, PNL nu le pierde în favoarea USR, poate și pentru că toți alegătorii nemulțumiți de PNL au părăsit partidul în 2016 și s-au alăturat USR-ului, considerat adevăratul moștenitor al falangei etice Băsescu & friends.
Dacă Bode va fi considerat suficient de vulnerabil cât să consume inutil energiile și capitalul politic al partidului, așa cum s-a întâmplat cu Dragnea în 2017-2019, PNL va renunța la el. Trebuie spus însă că problemele lui Bode sunt infinit mai mici decât ale lui Dragnea, căruia îi bătea la portiță o condamnare cu executare.
Argumentul lui Bode în PNL e că scandalul plagiatului nu contează electoral și nu afectează imaginea partidului, că cei care sunt vocali pe temă sunt tocmai inamicii politici (din partide, presă, societatea civilă), care oricum ar fi atacat PNL.
Argumentul adversarilor lui Bode poate fi că un astfel de scandal obligă PNL la defensivă, consumă energiile partidului și distrage atenția de la ce trebuie să facă partidul pentru a se menține pe linia de plutire electorală, suficient cât să-i dea putere de negociere post-2024: o alianță la guvernare cu PSD sau susținerea, condiționată, a unei guvernări minoritare PSD-UDMR.
Doctoratul și networkingul în sistem
Nu în ultimul rând, doctoratele politicienilor sunt expresia unei rețele politice informale, pretext de networking politic în sferele influente și carte de vizită în interiorul sistemului, nu lipsită de importanță în cariera politică. Doctoratele sunt, într-adevăr, și expresia unui complex de inferioritate intelectuală, pentru unii, poate, e relevant și câștigul financiar, dar, pentru cei mai ambițioși, networkingul și ștampila ”VERIFIED. CAN CLIMB THE LADDER” sunt mai importante.
Motiv pentru care, nu cred că politicienii vor renunța la doctorate, cu toate riscurile.