În prima poză era însărcinată cu mine, în a doua poză cred că aveam 2-3 luni (și semănam cu Marin Moraru).
M-am născut pe la 22:30, într-o marți, la 6 luni jumate și 1,800kg. În mod normal ar fi trebuit să mă nasc pe la finalul lui noiembrie.
Am stat câteva luni în spital, în incubator. La început mă hrăneau cu seringa, ca pe pisoi. Ei îi era frică să pună mâna pe mine, dar avea o prietenă, asistentă, la care a și locuit cu mine câteva luni, care mă ungea cu chestii și trăgea de mine ca de plastilină. Îmi povestea că închidea ochii, îi era frică când o vedea pe aia cum trage de mine.
Cea mai mare grijă a ei? Nu-mi coborâse decât un coi când m-am născut și era foarte îngrijorată că nu coboară și al doilea. Doctorul i-a zis că nu-i problenă, dar se pare că n-a fost foarte convingător. Așa că ea i-a ascuns pantofii și nu i-a dat înapoi până n-a jurat omul că o să coboare și al doilea.
M-a botezat imediat - ca să nu mor nebotezat - dar nu la biserică, oficial, cum ar veni. M-a botezat părintele Hogea, tatăl unei prietene de-a ei, profesoară de franceză parcă, Păpușa (cred că asta era porecla). Părintele Hogea era părinte vechi, d-ăla care vorbea franceza, greaca veche, latina și era dus pe la Paris. După venirea comuniștilor căzuse în dizgrație și comuniștii îi arseseră toate cărțile. Păpușa avea un copil din flori, făcut cu un student străin, la Iași. Părintele nu i-a reproșat nimic și a apărat-o de comunitate, ca să zic așa. Nu e chiar ușor să vii studentă de la Iași cu un copil din flori. Păpușa avea un iubit, Valentin, și de aici Valentin din MVA (Mirel știți de la ce vine dintr-un capitol anterior - iar dacă nu știți, repetați, că vă ascult). La Giurgiu am mai fost botezat o dată, proper de data asta, în biserică, cu preot în funcție, ca să zic așa.
Și încă ceva. Când a născut propriu-zis, cică doctorul și asistenta ieșiseră din salon și eu începeam să scot capul și nu știa ce să facă și îi venea să mă împingă la loc până vin ăia. De unde și expresia binecunoscută. Acum nu știu dacă chiar așa a fost sau a înflorit-o ea, că îi plăcea să mai adauge o poantă, ceva, în povești. Sau poate chiar s-o fi gândit în momentul ăla, la mișto, ”cum ar fi să-l împing p-ăsta la loc până vine doctorul?” sau ”oh, shit, uite capul, acum l-a apucat p-ăsta să iasă? să-l împing înapoi? o fi vreo problemă?”
PS. Plot twist: a coborât și al doilea.