Viața recentă a lui Dragnea e istoria inadecvării. Era un baron local respectat și competent, era un foarte bun organizator/operativ de partid, sforar i-ar zice românii, dar a vrut mai mult.
Și-a lăsat bombonică de nevastă și poziția de organizer ca să țintească mai sus, să devină protagonist, lider, țâță de mâță și să-și ia gagică cu 30 de ani mai tânără. ALȚII ÎȘI IAU MOTOARE ȘI FAC O ȘEDINȚĂ DE BUNGEE JUMPING SAU PARAȘUTISM ȘI AIA E, A TRECUT CRIZA.
Nu i-a ieșit nimic, că nu era de anvergura lui. Aici o să fiu foarte conservator, patapievician chiar, și o să zic că leadershipul nu e chiar pentru oricine. Și presupun că nici femeile mai tinere cu 30 de ani. Adică, dacă nu ești Di Caprio, presupun. Și când zic că nu e pentru oricine, nu mă refer la background social, cultural, economic etc, mă refer la structura mentală, psihologică, individuală.
Câteodată trebuie să accepți că destinul tău e de silent workhorse, de sforar din umbră, de number two.
Dacă Dragnea nu-i înșela pe Bombonica, Ponta și SRI-ul, și astăzi era la butoane, undeva, acolo sus. Nu era liderul suprem, dar era un sforar eficient și cu influență. Influencer serios, nu doar de păstăi.
La fel ca Băsescu, de care-l leagă foarte multe, inclusiv mentoratul, Dragnea nu e un ticălos sinistru. E un găinar amoral, cu ceva mai puțin talent și experiență decât Băsescu.
În loc să urmeze exemplele lui Radu Berceanu, Videanu sau chiar Blaga, Dragnea a vrut să se joace de-a Băsescu sau Iohannis. Și uite unde a ajuns.
Iohannis e altă discuție, e din alt film - Iohannis e exemplul cel mai elocvent al aristocratului în politica românească. Evident, fără să fie aristocrat. Dar are toate markerele în conștiința publică: e german, iar ăsta e un mit extrem de puternic în Ardeal și în România, în general. E înalt, arată a german, adică așa cum sunt pictați voievozii români în cartea de istorie. Radu Oltean (căutați postarea pe Facebook) scria zilele trecute despre ce față de nea Costel plecat după sifoane avea Ștefan cel Mare în realitate și cum în istoriografia vizuală a rămas drept un hunk germanic hollywoodian. Deci, dacă te afli cu Iohannis într-o încăpere, el își dă jos haina și așteaptă. Se uită la tine, tu la el. Un schimb de priviri de 4 secunde. În a 5 a secundă te-ai dus la el, i-ai luat haina și i-ai pus-o în cuier. E inevitabil. You can't escape. Nu ai de ales. E voința zeilor, e condiționarea culturală de milenii. Dacă arată ca Iohannis și are și nume german, TREBUIE SĂ-I IEI HAINA ȘI SĂ I-O PUI ÎN CUIER. Și Iohannis știe aproape instinctual asta, d-aia se și uită așa la tine, cu expresia aia de ”împlinește-ți destinul de valet, my dear”. Nu același lucru l-ai face cu Dragnea sau Băsescu.
2 Comments
1 more comment...No posts
Nu e nimic rau in a fi ambitios. Partenera mai tanara cu 30 de ani & shit. Problema lui Dragnea nu a fost atat ambitia cat momentul. Momentul pe care si l-a ales pentru a ajunge la butoanele Romaniei a fost unul foarte, foarte prost.
A avut de infruntat o echipa adversa mult mai bine capitalizata, mult mai bine ancorata in servicii, agentii cu trei litere si experienta in a faulta artistic.
Intr-un alt timp, cu douazeci ani mai devreme Dragnea ar fi fost un Basescu decent. Poate chiar mai putin marlan. Dar, vorba marlanului curent, "ghinion".