Femeie, ca în femeie de serviciu

Doamnă, domnișoară, damă, femeie, muiere

De ce politicienii români sunt terifiați de termenul ”femeie/femei” și ajung la tot felul de construcții grotești? Văd azi o postare pe Facebook a premierul Nicolae Ciucă în care scrie despre ”doamne luptătoare” referindu-se la femeile care au cancer la sân. Nu e de mirare într-o societate în care majoritatea bărbaților împart femeile doamne, domnișoare, dame, femei și muieri după criterii de la 1893. Dar nu mai suntem în secolul în care femeile existau social doar prin raportare la proprietarii bărbați, tați, frați sau soți.

De ce doamne și nu femei? Fiindcă doamne și domnișoare sunt termeni care semnalizează apartenența la o clasă și la un bărbat. Dacă e dintr-o clasă/castă socială acceptabilă și nu e luată de un bărbat, e domnișoară, dacă e luată de un bărbat, e doamnă. Dacă nu e dintr-un mediu sau clasă sau castă acceptabilă social e femeie. Politicienii români nu zic femeie, fiindcă li se pare degradant, ca în femeie de serviciu sau femeie ușoară. Iar ei nu se adresează femeilor de serviciu, în general nu se adresează sărakilor fără educație și savoir vivre. Pe scara socială femeia e sub doamnă și damă, dar înaintea muierii. Dama e o femeie ușoară - sau era, că nu se mai folosește decât la cărți și, extrem de rar, în expresia ”damă de companie”, e îmbrăcată bine, poate chiar ostentativ, e puternic sexualizată și eventual fumează cu port-țigaret. Femeia e mai jos de damă, e grăsuță cu obrajii roșii, uscațivă cu riduri sau complet lipsită de însușiri, dar invariabil cară după ea două sacoșe de la piață, de care se agață cel puțin doi copii cu mucii la brâu, stă la bloc muncitoresc sau la casă de chirpici la țară - caz în care se transformă în muiere -, și mediul propice în care se dezvoltă e bucătăria plină de mirosuri de ardei copți și vinete, mai ales toamna, când dă zacusca în pârg. Nu de puține ori te întâlnești cu ea pe uliță, scara blocului sau la lift și îi zici săr’na, cu varianta săr’na tanti, dacă ești mai fraged la vârstă.

Unii politicieni folosesc condescendent apelativul domnișoară, mai ales cu tinerele jurnaliste, pentru a-și afirma cu mâinile în șolduri și pieptul înainte statutul de macho care domină prin vârstă, experiență și relații cu patronul de presă. Domnișoare sunt și fetele de peste 7-8 ani care vai ce au crescut și ce frumoase s-au făcut și mai ieri erau o gâgâlice și o să înnebunească bărbații când or fi mari - adică complimentul cel mai compliment pe care îl poți face unei fete de peste 7-8 ani: va veni o vreme în care va înnebuni bărbații. De fapt, e mai puțin un compliment și mai mult un ordin, o obligație pentru adolescente, că după aia trebuie să se mărite și să coacă alea pentru zacuscă. Tot domnișoare sunt, peiorativ, femeile trecută de o anumită vârstă, care nu s-au căsătorit și nici nu au fost văzute în compania unui bărbat. Dacă au fost văzute în compania măcar a unui bărbat, nu mai sunt domnișoare, sunt fufa de la trei.

Dacă astfel de distincții sunt încă relevante în fața blocului sau în fundul curții, ele sunt însă inacceptabile în discursul politicienilor. Politicienii se adresează femeilor și nu au dreptul să facă distincții de apartenență socială sau raportare la bărbați. Eu, ca locuitor simplu de Colentina, pot să zic: uite-o și pe femeia aia, poartă deux-pièces, pariu că e o doamnă! Sau, uite, tanti de la patru și-a luat taiorul în oraș, ce doamnă! Politicianul, funcționarul, orice demnitar și reprezentant al statului în comunicarea publică zice femeie/femei, că nu e treaba lui să facă ierarhii și judecăți de valoare socială și de relații intime.

Am lucrat în tinerețe, acum 100 de ani, la Primăria Sectorului 5, și știu cum se adresau funcționarii, în funcție de ținuta și culoarea petenților: dacă petentele erau albe și îmbrăcate relativ bine, erau doamne, dacă erau rome sau erau îmbrăcate sărăcăcios, erau femei, cu varianta ”fă, femeie”, ca în ”fă, femeie, ce nu înțelegi?”

Premierului Ciucă trebuie să-i reamintim că toate femeile care au cancer la sân sunt luptătoare, nu doar doamnele. Chiar și o femeie de serviciu poate fi luptătoare, chiar și o damă de companie, ba chiar și muierea lui Costică de peste linie poate fi o luptătoare.

Sunt convins că premierul Ciucă (”că Ciucă” nu sună deloc bine, deci îi urez să rămână premier cât mai mult) a avut bune intenții, a vrut să fie politicos. Știu că e președintele unui partid cu pretenții ideologice aristocratic-burgheze, care luptă pentru ierarhii și granițe clare între clase, împotriva egalitarismului și devălmășiei, să nu vie femeile mirosind a zacuscă peste doamnele antreprenoare, dar suntem în 2022, chiar dacă PNL se zbate undeva între anul 33 e.n., primul conciliu de la Niceea și copiii lui Dickens în lanțuri trăgând vagonetul.

Rog useriștii să nu se hăhăie, fiindcă ideologic sunt chiar mai radicali împotriva claselor mujice - în comparație cu ei și osul lor domnesc de Pinochet care știe a face linii de cod, liberalii sunt niște mecanici marxiști de IAS.

Doamne, dragi bărbați politicieni, se folosește exclusiv în Doamne iartă-mă (când ai fost implicat într-un scandal sexual) și Doamne ferește (când vezi DNA-ul pe vizor).

PS. Și da, când te referi la o celula de bază a societății, cuplul, zici parteneri, nu om și femeie, nu bărbat și muiere, nu soț și soață, fiindcă pot fi doi bărbați sau două femei. Am zis cuplu, fiindcă familie poate fi și un părinte single cu copil/copii.

Photo by Uta Scholl on Unsplash