Se va rupe coaliția PNL-PSD-UDMR? Va ieși PSD de la guvernare? Se va repeta scenariul noiembrie 2015 - decembrie 2016?
Trebuie să spunem din start că sunt câteva diferențe majore între PSD-ul lui Ponta și cel de acum. Atunci se luptau pentru putere în partid falanga guvernamentală, condusă de Victor Ponta, mult slăbită după pierderea alegerilor prezidențiale, și falanga structurilor din teritoriu, partidul propriu-zis, condusă de Liviu Dragnea. E o tensiune mai veche în PSD, moștenită încă de la vechiul FSN, în care se luptau activiștii din teritoriu, structurile FSN teritoriale conduse de Ion Iliescu și tehnocrații strânși în jurul administrației centrale condusă de Petre Roman.
Nicolae Văcăroiu a fost o excepție și nu a creat în partid un pol de putere paralel celui reprezentat de Ion Iliescu. În schimb, Adrian Năstase a continuat tradiția lansată de Petre Roman și a creat o puternică falangă în jurul guvernului, formată în general din nou veniți - așa cum au fost Ponta, Dâncu sau Geoană și o bună parte dintre miniștrii PSD din 2001-2004. Năstase s-a aflat în conflict aproape permanent cu Iliescu și ”baronii”, structurile de putere tradiționale ale PSD. Următorul ”reformator” al PSD, Mircea Geoană, el însuși adus în partid de Adrian Năstase din zona diplomației, fără pâinea și cuțitul guvernării nu a avut nicio șansă în lupta cu ”baronii”.
Victor Ponta a încercat, cu ajutorul pixului finanțator, să țină ”baronii” sub papucul guvernamental, dar înfrângerea prezidențială din 2014 i-a frânt zborul și l-a transformat în țintă ușoară pentru structurile teritoriale conduse de Liviu Dragnea. În noiembrie 2015 Liviu Dragnea a profitat de scandalurile Gigină și Colectiv și i-a tras preșul de sub picioare lui Ponta. Rămas fără susținerea UNPR, cu zeci de mii de oameni în stradă, Ponta a fost nevoit a cedat presiunilor lui Dragnea și să demisioneze. Lui Dragnea nu-i convenea în partid un pol de putere guvernamental, care să aibă controlul resurselor. Tensiunile dintre Dragnea și premieri s-au păstrat și după decembrie 2016. Astfel, s-a ajuns la situația în care PSD și-a dat jos propriul guvern prin moțiune de cenzură și apoi conducerea partidului i-a cerut demisia următorului premier. Dragnea nu a putut-o controla până la capăt nici pe Viorica Dăncilă și cel mai probabil ar fi îndepărtat-o și pe ea de la guvernare dacă între timp nu ar fi fost chemat la încorporare.
Situația PSD-ului de acum e diferită. Marcel Ciolacu reprezintă și structurile teritoriale, dar și pe cele guvernamentale și nu există în partid un pol suficient de puternic care să dorească retragerea PSD de la guvernare pentru a obține înlăturarea lui Ciolacu de la conducerea partidului.
Retragerea PSD de la guvernare în 2015 nu a fost provocată de calcule electorale, a fost provocată de dorința lui Dragnea de a scăpa de competiția internă.
Se va retrage PSD de la guvernare în 2022 sau 2023, va renunța la accesul la resurse, doar pentru câteva puncte electorale, destul de iluzorii, în plus? Greu de crezut. De ce ar alege conducerea PSD să renunțe la butoanele guvernamentale pentru un scor electoral cu 3-4 puncte mai ridicat? Cu ce i-ar ajuta câteva procente? Merită acele renunțarea la ministere și agenții pentru niște mandate parlamentare care ajung la câțiva anonimi din teritoriu? Va renunța PSD la accesul la banii din PNRR și PNDL și își va lăsa de izbeliște primarii doar pentru câteva mandate de parlamentar în plus? Puțin probabil.
Dacă PSD va pleca de la guvernare, o va face doar în cazul unei prăbușiri electorale în perioada următoare sau dacă PNL decide să-l scoată de la guvernare. În acest din urmă scenariu, Nicolae Ciucă ar urma să demită toți miniștrii PSD și să spere că va reuși să coaguleze o nouă majoritate în parlament, cu USR PLUS și UDMR.
Într-adevăr, e puțin probabil scenariul în care PSD decide să iasă de la guvernare pentru a crește electoral, dar nu e exclus. Însă PSD va face acest lucru numai dacă ieșirea de la guvernare îi asigură un scor de peste 40-42%, ca să poată guverna după 2024 doar cu UDMR, fără PNL.
Să nu uităm totuși că simpla prezență în opoziție nu garantează creșterea electorală (vezi cazul USR). În cazul PSD și PNL, partide cu mii de primari dependenți de finanțări de la centru și care sunt puternice asseturi electorale, prezența în opoziție ar putea aduce mai degrabă pierderi electorale. Primarii cu foame de finanțări pot pleca la partidul de la putere sau pot face pur și simplu non combat la parlamentare și prezidențiale.
În condițiile în care, atât PNL și PSD se așteaptă la scoruri care să le oblige să guverneze împreună și după 2024, nu sunt foarte nerăbădătoare să se certe și nici să se poziționeze unul împotriva altuia. După 2024 PNL are o singură variantă de guvernare, împreună cu PSD, în condițiile în care USR e la un scor care îl scoate din jocul politic (la scorurile și trendurile din sondaje, PNL, USR și UDMR nu pot forma majoritatea după alegerile din 2024). La rândul său, PSD, dacă nu trece de 40% cât să poată guverna doar cu UDMR, va fi nevoit să facă coaliție cu PNL, pentru a evita asocierea cu AUR. E adevărat însă, că PSD poate încerca și varianta din 2001-2004, guvernare minoritară cu susținere punctuală din partea opoziției, inclusiv a AUR.
În concluzie, cred că alianța PSD-PNL e mai solidă decât pare. Fără o schimbare de context politic, fără schimbări spectaculoase în sondaje (o dublare a scorului USR sau o creștere a PSD până spre 40% sau o prăbușire a PSD la sub 30%), cele două mari partide rămân în expectativă, cu săbiile în teacă și ochii pe resursele financiare pentru primării.
NOTĂ: Mă gândesc să fac și canal de Whatsapp și Telegram pentru subscriberii de aici.